Zăbraniul i-a primit joi după-amiază pe cei mai grăbiţi şi mai nerăbdători dintre fiii săi. Circa 50 de oaspeţi din Germania, femei şi bărbaţi, bătrâni şi tineri, singuri sau cu familiile, au fost aşteptaţi cu drag de primarul Marian Toader şi de prietenii localnici, care erau pregătiţi să-i întâmpine.
După îmbrăţişări şi strângeri de mâini, au făcut împreună câţiva paşi pe străzile localităţii, apoi s-au îndreptat spre stadion, unde fierbea la foc potolit o iahnie de fasole cu cârnaţi şi şuncă afumată, aşa cum numai în copilărie au mai mâncat. Berea, vinul şi răchia bănăţeană au dezlegat limbile, astfel că poveştile din trecutul comun al participanţilor şi-au găsit loc propice de desfăşurare. Rând pe rând, alte grupuri sosesc şi vorbele nemţeşti se împletesc cu cele româneşti într-un cor al amintirilor care, în special pe femei, le impresionează nespus. Cei care vin mai des în România, cum este cazul doctorului Birling Josef sau al pompierului Adam Lulay, se simt în largul lor şi discută dezinvolt cu toată lumea. Alţii, poate copleşiţi de amintiri sau de anii bătrâneţii, cum e cazul poştaşului Ferich Johann, în vârstă de 94 de ani, doar ascultă cu luare-aminte, trecânduşi din când în când măna peste faţa umezită de lacrimile amintirilor. Cu toţii însă au un singur gând: bine că a ajutat Dumnezeu să mai venim odată la Zăbrani.
Iată şi câteva impresii culese din mijlocul oaspeţilor germani:
Sigrid Boroz (născută Klotz) ne spune: „Pentru mine şi soţul meu, născut la Lipova, drumul dus-întors din Germania spre România şi înapoi este un drum al nesomnului. Când venim, nu putem dormi de emoţia revederii. La plecare, nu ne mai ia somnul discutând despre ceea ce am văzut aici, despre prietenii reîntâlniţi şi despre impresiile acestui minunat sejur. Şi noi îi primim cu drag în Germania pe prietenii din Zăbrani, dar nu le putem oferi acea emoţie puternică pe care o simţim noi când venim la ei. Mă gândesc cu mândrie că străbunicul meu, Georg Klotz, primar la Zăbrani în perioada interbelică, a iniţiat în 1934 prietenia şi legătura dintre Zăbrani şi Fürth am Odenwald, locul de unde au venit primii colonişti germani la Zăbrani în urmă cu 290 de ani”.
Josef Scheirich, fost primar, viceprimar şi preşedinte al Clubului Sportiv „Victoria” Zăbrani: „Localitatea Zăbrani s-a dezvoltat pe baza agriculturii, porcii, vitele, cerealele şi băuturile alcoolice provenite de aici finnd vestite în tot Banatul şi Ardealul. În anii comunismului, pe lângă agricultura tradiţională desfăşurată în CAP şi GOSTAT, am pus bazele unor capacităţi de producţie în domeniul textil, covoare, tricotaje, dând locuri de muncă la peste 200 de salariaţi, în special femei. Referitor la stadionul de fotbal, am reuşit să convingem autorităţile judeţene să permită un schimb de teren între clubul sportiv şi CAP. Astfel, pe terenul vechi de la gară s-a construit baza de recepţie, iar terenul actualului stadion, care era în circuitul agricol, a fost cedat clubului sportiv pentru construirea bazei sportive. Oamenii din sat au donat bani pentru amenajarea stadionului şi vestiarelor, iar de la Apele Române am primit un buldoexcavator cu care am nivelat şi amenajat terenul. Acum, baza sportivă arată foarte bine şi felicit conducerea comuneii, conducerea clubului sportiv şi administraţia stadionului pentru a cest lucru. Le mulţumesc şi sunt mândru că au dat stadionului numele meu”.
Bormuth Ernst, fost fotbalist. „Aveam vreo 16 ani când am mers prima dată la fotbal, pe terenul de jos, de la gară. Condiţiile erau destul de grele, dar pasiunea pentru sport şi exemplul dat de feta Franz, care era portar şi antrenor, m-au convins să nu renunţ, Apoi am pus umărul la amenajarea noului stadion şi acum am rămas uimit cât de mult s-a modernizat”.
Fostul şef al Formaţiei Civile de Pompieri Adam Lulay, adaugă câteva cuvinte: „Pompierii dinZăbrani, sprijiniţi îndeaproape de administraţia comunei, s-au remarcat în activitatea de prevenire şi stingere a incendiilor. Ne-am clasat pe locul I pe ţară în anul 1979, iar în 1978 şi 1980 pe locul II. Am organizat concursul naţional de pompieri şi conferinţa naţională a pompierilor militari şi civili. Pentru o comună, aceste lucruri sunt ceva deosebit şi arată importanţa locului ocupat de formaţie în acest domeniu”.
Despre starea socială a zăbrănenilor, dar şi despre nostalgia celor plecaţi, ne-a vorbit doctorul Birling Josef: „Eu sunt născut la Bethausen, în jud. Timiş. Am făcut liceul la Lugoj, secţia germană, apoi facultatea de Medicină la Timişoara tot în limba germană. Cu Zăbraniul am luat contact prin lectura romanelor lui Adam Müller Guttenbrunn. În 1977 am venit aici la o sărbătoare şi am cunoscut-o pe soţia mea . După câţiva ani de profesie, am solicitat post la Zăbrani şi am venit aici. Viaţa oamenilor din această comună era una îmbelşugată, starea de sănătate era bună, dispensarul era bine dotat. Nu pot să nu fac o comparaţie cu judeţul Mehedinţi, unde am profesat după absolvirea facultăţii şi unde oamenii trăiau în condiţii mult inferioare celor de aici. De ce am plecat, în 1989? A fost un concurs de factori. Când vezi că pleacă vecinul, pleacă doctorul pleacă învăţătoarea, bătrânii mor, intervine aşa, un spirit de turmă şi zici: Hai să plec şi eu. Dar odată plecat, rămâi tot cu gândul la locurile natale. Mulţi dintre noi ne spunem în gând: De ce-am venit noi aici? Şi atunci ne întoarcem, măcar pentru scurt timp, înapoi în România. Eu am venit de aproape 60 de ori, în 25 de ani”.
Printre strângeri de mână şi cuvinte de bun venit, reuşim să-i smulgem şi primarului Marian Toader o scurtă declaraţie: „Ştiam că vor veni, le cunosc dorul de casă, de prieteni şi de locurile natale. Mâine vor veni şi mai mulţi. Ne străduim să le facem vizita cât mai plăcută şi pentru asta mulţumesc personalului Primăriei şi tuturor celor care participă la reuşita sărbătorii noastre”.
www.primaria-zabrani.ro
