ADAM MÜLLER GUTTENBRUNN
(1852 - 1923)
În cele ce urmează vom căuta să facem cunoştinţă atât cu viaţa lui Adam Müller Guttenbrunn, cât şi cu o parte a valoroasei sale opere.
În 1526, în luptă de la Mohacs, sultanul Suleyman Magnificul învingea oastea maghiară, transformând Ungaria în paşalâc, odată cu aceasta intrând sub stăpânirea otomană, frumoasă şi bogată provincie, Banatul.Stăpânirea turcească asupra Banatului se întinde până în anul 1716, când armatele turceşti asediate în cetatea Timişoara, arborează steagul alb. Prinţul Eugen de Savoia, un mare strateg al timpului, ocupa cu trupele imperiale austriece cetatea Timisoarei şi prin aceasta întreg Banatul. Curtea de la Viena începe reorganizarea administrativă a acestei provincii, numind în fruntea ei pe generalul de cavalerie Florimund Mercy, în calitate de preşedinte al administraţiei şi guvernator.
Acesta, trece de îndată la reconstrucţia Banatului, având merite deosebite în dezvoltarea şi organizarea acestei provincii. În anul 1724, nu departe de Lipova, pe un loc cu păduri seculare şi mlaştini, în jurul unui izvor, se aşează un număr de cca. 40-50 de familii, numărând cam 200 de suflete, dând aşezării numele de Guttenbrunn, în traducere Fântâna cu apă bună. Aceşti colonişti erau din diferite zone ale Germaniei, printre care Rheilandpfalz, Schwarzwald, etc. Dar majoritatea proveneau din zona Odenwald. În 1728, dintr-o hartă editată din dispoziţia contelui Mercy, reiese că până la această dată au fost populate cu colonişti un număr de 12 localităţi mai mari, cum ar fi Deta, Pişchia, Peciul Nou etc. Între acestea fiind menţionat şi Guttenbrunn.
În 1762 împărăteasa Maria Tereza emite aşa numitul Patent de colonizare, în baza acestuia începe al doilea val de colonizare al şvabilor, care culminează în anii 1765 -1766. Li se promite ţăranilor şase ani iar meseriaşilor zece ani scutire de impozit, fapt ce încurajează sosirea acestora într-un număr mare în aceste zone, În 1781 începe a treia perioadă de imigrare, sub domnia lui Iosif al lI lea. Circa 60000 de colonişti din Germania dau curs apelului agenţiilor de recrutare al Împăratului, prin care erau îndemnaţi să se stabilească în aceste zone.
La 22 octombrie 1852, în casa meşterului rotar Jacob Muller din Guttenbrunn, Eva, frumoasa fiică a acestuia naşte un copil nelegitim, fruct al dragostei dintre această şi fiul şi moştenitorul taranului înstărit, Adam Lukhaup. Copilul primeşte numele de Adam.37 de ani mai târziu scriitorul comentează într-o publicaţie din Leipzig, citez: "mi s-a dat numele de Adam, de care m-am ruşinat timp de 28 de ani". Atâţia ani aveam când am făcut cunoştinţă cu Heinrich Laube, un cunoscut dramaturg al vremii.
Acesta mă întreabă într-o bună zi: de fapt care este numele d-voastra; văd că semnaţi doar Muller din Guttenbrunn. Am fost surprins de această întrebare. Cum să mă numesc. Adam. Vai, zise bătrânul, numele acesta este al nimănui. Râdeam cu poftă şi, Dumnezeu ştie, din ziua aceea îmi plăcu numele meu şi de atunci nu l-am mai suprimat.
În 1859, Adam Muller devine elev în clasa I a şcolii elementare din comună sa. Tatăl său nu se mai interesa deloc de soarta copilului, el fiind crescut până la vârsta de 6 ani de bunica, din partea mamei. Bunicul din partea tatălui, da preotului din localitate suma de 1000 florini, cu care copilul după terminarea şcolii din Guttenbrunn să poată urma cursurile la alte şcoli. Acest fapt este descris de către autor în romanul autobiografic meşterul Jacob şi fii sai-o carte pe care o recomand să fie citită, întrucât dacă începi să o citeşti nu te mai opreşti până la finalul ei.La vârsta de 10 ani, în 1862, Adam Muller devine elev al şcolii elementare din Timişoara.
Despre această perioadă scriitorul notează mai târziu:Astfel am ajuns la vârsta de 10 ani la Timişoara, unde am frecventat şcoala elementară şi primele clase ale gimnaziului piarist.La mijlocul anilor 60, mai exact în 1867, odată cu instaurarea dualismului austro-ungar, introducerea limbii de predare maghiară în gimnaziul timişorean, mi-a pricinuit greutăţi nebănuite în evoluţia studiilor mele. Învăţământul s-a transformat dintr-o dată într-o dresură mecanică. Turuiam fraze maghiare fără să le înţelegem. În loc să merg la şcoala, mă duceam la pescuit şi oamenii care mă aveau sub oblăduirea lor o tolerau. Sfârşitul anului şcolar însă scoase totul la iveală, certificatul meu era dezastruos.
În 1863 Eva Muller, mama lui AMG se căsătoreşte cu un bărbat văduv, pe nume, Lannert. Acest fapt este comentat de către AMG în romanul autobiografic Meşterul Jacob şi fiii săi, astfel, citez: Pentru băiat, aceasta a însemnat o durere, cum nu mai simţise până atunci. Îl cuprinse gelozia şi îl zgâlţâiau zile în şir, cu frigurile. Proprietatea absolută asupra mamei sale I s-a părut un drept al lui, firesc şi sacru. Şi acum trebuia să-l împart cu cineva. Nu putea suporta ideea.
În 1864, tânărul Adam Muller, devine elev al gimnaziului piarist din Timişoara, fiind trecut la paginile 60-61. Dar notele obţinute sunt pur şi simplu catastrofale, astfel că în semestrul ÎI la rubrica observaţii se poate citi=Retras din 9 iulie, nereuşind să termine nici clasa a Il–a. În 1865, Adam Muller e iarăşi acasă. Mai târziu, în revista Der Geselischaft, în traducere: Societatea – notează. Nimeni nu voia să înţeleagă că eram doar o victimă a unui experiment şcolar, al unei politici trufase, ca din senin eram considerat deodată mărginit, trebuia să rămân de acum înainte acasă în comună să mă ocup cu ceva. Şi atunci unchiul său Johann Guthier, care era bărbierul comunei dar şi un priceput felcer, a venit cu o soluţie: Adam va învaţă la mine, va copia lucrări medicale. Şi când va veni vremea, va pleca la Viena, la magistrul meu, Ulrich. Fiindcă ştie limba latină, va studia acolo chirurgia.
Dar în 1868, Adam Muller sătul de doftoricit şi bărbierit îşi va continua studiile la gimnaziul german din Sibiu, această perioadă fiind descrisă în povestirea Micul şvab. Tot în acest an scrie prima poezie. În anul 1870, tânărul Adam Muller, însoţit de unchiul său pleacă la Viena. Aici Adam Muller dovedeşte tot mai mare dorinţă de a-şi lărgi cunoştinţele, în special în domeniul literaturii. În 1873, absolvind şcoala comercială, se angajează ca telegrafist în cadrul postei din Linz, începând totodată să publice versuri, debutul fiind făcut cu drama Contesa Judith.
Şase ani mai târziu, în 1879, dramaturgul Heinrich Laube, citind o piesă scrisă de Adam Muller, îi transmite ca piesa merita să fie discutată, dar nu are timp să scrie despre ea. După acest semn de îmbărbătare din partea cunoscutului dramaturg, AMG nota: Câteva luni mai târziu am plecat la Viena pentru a grăbi transferul meu. Să merg la Laube nu aveam curajul. Voiam să mă prezint la el cu piesa ce mă preocupă să o termin. Era vorba despre piesa "Sfârşitul casei Fourchambault".În acelaşi an pe la mijlocul lunii decembrie, obţine transferul la Viena. Drama Sfârşitul casei Fourchambault a constituit un punct de cotitură în creaţia artistică a scriitorului, prin aceasta s-a apropiat de dramaturgul Laube, care de acum se va ocupa cu multă înţelegere de tânărul şi neastâmpăratul bănăţean, acordându-i prietenia lui părintească.
În 1884 AMG devine redactor la "Deutsche Zeitung", în acelaşi timp iniţiind cu un grup de literaţi din capitala austriacă apariţia unei publicaţii periodice intitulate "Gegen den Strom", în traducere "Împotriva curentului", criticând situaţia existentă la instituţiile de cultură vieneze. În această publicaţie scriitorul AMG publică studiul critic Wien war eine Theaterstadt [Viena a fost un oraş al teatrelor] iar peste doi ani un studiu ancheta: Die Lekture des Volkes [Ce citeşte poporul]. Studiul său despre Viena teatrelor a avut ca urmare înfiinţarea teatrului popular în capitala imperiului, iar cel de al doilea constituirea Asociaţiei de instruire a poporului Viener Volksbildungsverein, în fruntea căreia s-a aflat ani de-a rândul. Doi ani mai târziu, în 1886, la 7 august AMG se căsătoreşte cu Adela Krusberrsky, fiica unui funcţionar al administraţiei cezaro-craiesti, cu rang de căpitan. Un an mai târziu, 1887, se naşte primul său fiu, un băiat căruia i se dă numele de Herbert şi care va îmbrăţişa studiul ştiinţelor juridice. În ziua de Crăciun a anului 1892, Comitetul pentru înfiinţarea teatrului Raimund din Viena i se adresează scriitorului bănăţean cu rugămintea de a-l sprijini.
Anul următor, în lună martie i se oferă postul de director. Scriitorul condiţionează acceptarea acestuia prin libertatea în alegerea pieselor, a personalului, distribuţia şi stabilirea repertoriului.Dorea să facă un adevărat teatru popular, să promoveze creaţia artistică autohtonă. Dar întrucât teatrul era o societate pe acţiuni, AMG trebuia să se conformeze intereselor multiple ale acţionarilor, ca în final să demisioneze din funcţia de director. Dar totuşi în 1898, AMG închiriază Kaiser Jubilaums Stadt –theater [astăzi Volksoper], devenind pentru a doua oară director de teatru în capitala imperiului austro ungar.
La începutul secolului XX, în 1903, AMG, părăseşte definitiv teatrul, reîntorcându-se la activitatea publicistă şi literară. În perioada 1903-1907, scriitorul şi publicistul AMG publică în piesa vremii peste o mie de foiletoane pe care dr. Nikolaus Britz un cercetător al vieţii şi operei lui AMG le-a denumit Liebersbriete an Wien und die ferne Heimat în traducere: Scrisori de dragoste către Wiena şi către patria îndepărtată. În acelaşi an efectuează o vizită în Banat, unde este confruntat cu realităţi care i-I creează o stare de revoltă. Sub imperiul acestor stări, la reîntoarcerea în Wiena scrie cartea "Gotzendammerung" in traducere Amurgul idolilor, care la apariţie a stârnit multă vâlvă.
Trei ani mai târziu, în 1910, apar povestirea – Micul şvab precum şi romanul Die Glocken der Heimat, in traducere: Clopotele meleagului natal, despre care criticul Peter Rosegger, după citirea romanului îi scrie lui AMG: Dragă prietene, mi se pare că vă datorez o scrisoare... Am citit cartea d-voastra Clopotele meleagului natal, dar abia în următorul număr al revistei Heimagartenhefte care va apare înainte de Crăciun, voi putea să-mi spun părerea. Acum vreau doar să vă mulţumesc din suflet că a-ţi scris această carte semnificativă care în întreaga lume germană va trebui să stârnească un ţipăt de durere şi un strigăt de admiraţie. Că a-ţi scris d-voastra acesta carte, mă bucura în mod deosebit. Mi se pare că nu e o carte, e o faptă, care ar trebui să-şi reverse efectul asupra germanilor din Banat.
În anul următor, 1911, pentru romanul Clopotele meleagului natal AMG a fost distins la Wiena, cu premiul Bauernfeld. În perioada următoare apare trilogia "Lenau", precum, şi cărţi valoroase cum ar fi Trilogia istorică Von Eugenius bis Josephus în traducere: De la Eugenius la Josephus, precum şi romanul autobiografic Meşterul Jacob şi fiii sai, in care descrie într-o limbă simplă, inteligibilă, viaţa cetăţenilor din frumoasă comună bănăţeana Guttenbrunn, astăzi Zăbrani, în roman scriitorul vorbeşte despre Rossenthal, cum a fost denumită o perioadă localitatea Guttenbrunn.
În 1912, apare primul calendar redactat de AMG, care era denumit Hausfreund, în traducere Prietenul casei. Greutăţile, piedicile pe care a trebuit să le înfrunte au fost la fel de mari şi grele ca şi la publicarea romanelor sale. În acest calendar el publică sub pseudonimul Vetter Michel în traducere, nenea Mihai. În 1918, AMG i-i scrie unui prieten: "Calendarul nu va mai apărea. Îmi dau perfect de bine seama ce înseamnă să înceteze să mai apară calendarul, dar nu pot să mă aventurez şi să risc pe lângă osteneala mea şi o catastrofă financiară".
În 13 martie 1921, bolnav fiind, el notează "Invitaţie" din Banat, de a veni la dezvelirea unei plăci comemorative pe casa în care m-am născut. Câteva săptămâni mai târziu, în 18 aprilie acelaşi an, scrie Sănătatea mea e nestatornica, îmi lipseşte curajul. Vor fi discursuri, poezii la adresa mea pe care inima mea obosită nu le suporta.
În 22 mai 1921, AMG notează. "În sfârşit sosesc gazete bănăţene cu relatări... Preotul roman din Chesint m-a elogiat în faţa casei părinteşti. Aceasta era punctual culminant al festivităţii. Toată consideraţia mea pentru poporul român, care are astfel de oameni cu fire nobilă. Nu pot s-o interpretez decât ca o recunoştinţă pentru Amurgul idolilor. Eram cândva cel mai sărac şi cel mai obidit copil din sat." 1922 este anul în care lui AMG I se conferă diverse titluri şi medalii, astfel Universitatea din Viena îi acorda diploma de Doctor Honoris Causa al facultăţii de filozofie.
După scurt timp operei lui AMG I se acordă o a doua mare cinstire, Guvernul României îl distinge cu medalia: BENE MERENTI, clasa I. Dar, consider că cea mai mare cinstire pentru AMG este elogiul făcut de marele Lucian Blaga, care a scris despre AMG, următoarele:" Şvabii au dat literaturii germane doi mari scriitori, care au deosebită importantă şi pentru noi romanii. Întâiul a fost Lenau, poetul melancoliilor şi al duioşiilor cu glas de trestii, cu al cărui suflet se simţea aşa de înrudit Eminescu în cântarea iubirii, a naturii şi a amintirilor cu patimă elegiacă. Prin Eminescu s-a răsfrânt iubirea noastră asupra lui Lenau mai mult poate decât asupra oricărui alt liric german. Al doilea scriitor şvab de însemnătate pentru noi a fost Adam Muller Guttenbrunn, care în Banat ne-a cunoscut de aproape rosturile şi ne-a înfăţişat în scrierile sale totdeauna într-o lumină simpatică, arătând iubirea noastră de pământ şi de cer, stăruinţa noastră intru obiceiurile vechi, însuşirile dârze ale sângelui nostru, care nu arareori s-au descărcat în luptele politice ale bănăţeanului. Un scriitor care a trăit între noi, cunoscându-ne nu numai din auzite, a găsit pentru adevăratul popor românesc, un cuvânt frumos.
Dar la 5 ianuarie 1923, la vârsta de 71 de ani se stinge din viaţa Adam Muller Guttenbrunn care prin scrierile sale le-a ridicat şvabilor bănăţeni un monument etern. Trupul său neînsufleţit a fost depus în capela cimitirului Central din Wiena şi la 8 ianuarie, orele 3 după amiaza a fost înhumat în locul de veci care i s-a atribuit de municipalitatea vieneză. La catafalcul sau se aflau soţia, cei patru fii ai săi, precum şi alţi membri ai familiei.
În anii 70 se tipăresc diverse scrieri ale lui AMG, astfel în 1973 editura Kriterion publică în original povestirea Der kleine Schwab-Micul şvab, în 1976 aceeaşi editură publică lucrarea lui Nikolaus Berwnager-Adam Muller Guttenbrunn Sein Leben und Werk im Bild în traducere: Viaţa şi opera în imagini, care ne-a fost călăuza pentru această scurtă biografie a lui ADAM MULLER GUTTENBRUNN.
În 1977 în satul său natal, Zăbrani, se comemorează în mod festiv împlinirea a 125 de ani de la naşterea scriitorului. Teatrul german de stat din Timişoara prezintă –Mesterul Jacob şi fiii săi, o dramatizare realizată după romanul cu acelaşi nume. Tot în această perioadă în satul natal se înfiinţează o casă memoriala, în clădirea cu nr.621, care există şi astăzi şi unde se găsesc obiecte care au aparţinut lui AMG.
Acum, prin strădania edililor locali s-au obţinut fonduri europene pentru reabilitarea clădirii în care funcţionează casa memoriala, tot aici urmând a se înfiinţa un centru de informare turistică, întrucât comună Zăbrani are destule puncte de vizitat, dintre acestea amintesc: "Fântână cu apă bună" de la care se trage numele satului Zăbrani, aflată în mijlocul unui parc de o rară frumuseţe şi care prin grija edililor a fost refăcută la forma iniţială, biserica romano-catolică, un impozant monument arhitectural, cu o istorie foarte interesantă şi care dispune de orgă, caz rar printre bisericile săteşti, tot aici există o capelă cunoscută în localitate sub numele de bisericuţă şi care a fost construită prin anii 1775-1777, când în zona a bântuit ciumă, care a cauzat multe decese, supravieţuitorii ridicând aceasta capelă drept mulţumire lui Dumnezeu, că au rămas în viaţă.
De asemenea aici se găseşte o biserică de rit unit, Greco- catolic care a fost ridicată în anii 1771-1775 şi care acum prin strădania preotului, a consiliului parohial şi cu sprijinul autorităţilor locale, în special al primarului, Marian Toader este într-un proces de reabilitare.
De asemenea în satul vecin, Neudorf, în demisolul bisericii romano-catolice se găseşte sarcofagul unei arhiducese care a decedat în această localitate, fiind în vizită la groful din localitate.
Tot în localitatea Zăbrani activează o formaţie civilă de pompieri, înfiinţată în anul 1879, fiind una dintre cele mai vechi formaţii din judeţul Arad, având un impresionant număr de cupe câştigate la diverse concursuri. Vă invit să vizitaţi localitatea căci pe lângă cele enumerate mai sus, va întâmpina ospitalitatea locuitorilor care sunt oameni primitori şi bucuroşi de oaspeți.
08.01.2014 12:45 Lazăr Gheorghe
Lazăr Gheorghe
Doresc pe această cale să aduc calde mulţumiri etnicilor germani zabraneni stabiliţi în Germania şi alte ţări, pentru bogată moştenire materială, culturală şi spirituală lăsată.
Ne-au lăsat ca moştenire o aşezare frumoasă cu case arătoase, străzi drepte şi largi, obiceiuri frumoase şi mai cu seamă ne-au învăţat ce înseamnă respectarea cuvântului dat, a promisiunii făcute.
Totodată le adresez rugămintea ca niciodată să nu uite că aici au văzut lumina zilei, ca aici au păşit cu emoţii şi sfiala pe poarta frumoasei clădiri în care se afla şcoala, învăţând alfabetul şi alte lucruri folositoare, aici s-au îndrăgostit şi au întemeiat familii şi nu în ultimul rând aici i-şi dorm somnul de veci strămoşii lor, care cu sacrificii şi multă munca au pus bazele acestei frumoase aşezări.
De aceea ori de câte ori paşii îi poartă în această parte a Europei să-şi facă timp să viziteze şi această frumoasă aşezare care se numeşte ZĂBRANI
